Traseul expeditiei HELLO SIBERIA

Traseul expeditiei HELLO SIBERIA

sâmbătă, 9 octombrie 2010

K 90 - Pseudo-sfarsit /Arestarea de la Moscova

Asteptarea a devenit insuportabila. Suntem de 12 ore in Aeroportul International Sheremetievo din Moscova si cu tot cu zborul de la Vladivostok, n-am mai dormit de 34 de ore. O zi si jumatate fara un minut de somn, din cauza ca schimbarea de fus orar si stresul acumulat mi-au dereglat complet organismul. Abia astept sa ma imbarc in zborul spre Budapesta, de unde in cateva ore vom ajunge acasa. Macar daca mi-as fi luat ceva de citit poate ar fi fost mai usor, as fi avut ceva sa-mi umple timpul. Ma duc din nou sa fumez, desi nu asta am nevoie, la cat de uscata mi-e gura.

Fumez fara chef, socotind ca activitatea asta mai face sa treaca aproximativ zece minute. Pornesc inapoi catre bagaje. Undeva in stanga este un barulet cu scaune inalte, unde vad ca se fumeaza. Ar fi fot mai comod sa stau aici, dar nu l-am observat. Ma hotarasc sa-mi iau o cafea, cu vaga speranta ca daca nu pot sa adorm, macar sa scap de amorteala cleioasa din mine. Cer un espresso si ma asez la singura masa libera. Atmosfera este dintr-o data vesela, din cauza luminilor si a clientilor care discuta la celelate mese. Amestec zaharul fara graba. Este abia cinci fara douazeci. Daca mai stau un sfert de ora sau chiar douazeci de minute la cafea, mai ramane doar doua ore pana la check-in.
Masa din fata mea ramane libera. Cafeaua s-a racit in ceasca pe jumatate goala. Cinci fara zece. Mai pot fuma o tigara si atunci va fi ora cinci. Sau sa mananc niste bsicuiti din pachetul din buzunar. Ma hotarasc pentru tigara, in ideea ca rontatul biscuitilor o sa imi mai umple putin timp cand ma intorc la bagajele langa care Traian sta nemiscat.

Un tip tanar, imbracat in negru, se apropie de masa mea clatinandu-se. Sub sapca indesata pe cap se vede un par rosu, sarmos. Imi cere un foc intr-o engleza stalcita. Ii intind bricheta spuandu-i «Pajalusta», iar el mi-o inapoiaza dupa ce isi aprinde cu greutate tigara si-mi multumeste tot in engleza. Se intoarce la bar si apoi vine din nou la masa mea, dar privirea mea rece pare sa-l opreasca la cealalta masa. Sa te feresti de omul rosu este un sfat din povesti pentru copii de care imi aduc aminte si ma amuz de unul singur, privindu-l pe roscovan, care soarbe din paharul in care cred ca este vodca, in timp ce ochii par sa-i prinda brusc viata si sa studieze pe furis in toate partile, cu o rotire de antena radar. Ceva imi spune ca nu este deloc atat de beat pe care vrea sa para si ma intreb daca nu cumva este un element strecurat de "colegi".
Blonda cu pantaloni mulati apare si ea agale. Roscovanul o urmareste din priviri cum se apropie de bar, si apoi se intoarce catre mine si-mi face cu ochiul. Ma prefac absent, dar in sinea mea ma intreb daca cei doi au vreo legatura cu noua scena pe care o simt ca se pune la cale. N-am chef de inca o "reprezentatie", asa ca dau sa ma ridic si sa ma intorc la bagaje. Roscovanul vine sa-mi ofere o tigara si ma intreba daca sunt american. Nu sunt american, ii raspund. Cred ca stii prea bine ca nu sunt american, fratioare, continui eu in gand. Roscovanul insista cu pachetul intins si ii arat ca am si eu tigari. Dar ce sunt, insista el prinzandu-ma prietenos de brat.
-Ia rumun! Sunt roman, in raspund osciland undeva intre iritare si amuzament fata de eforturile pe care roscovanul le face ca sa joace rolul de betiv.
Sprancenele roscovanului se arcuiesc deaupra ochilor spalaciti ca si cum ar fi castigat la loterie :
-Ti rumun? Ia Roman! Vot kak interezna ! Esti roman? Pe mine ma chema Roman ! Ia te uita ce interesant!
Mda, se putea si mai bine, dar este si asta un efort de a lega o conversatie. Sunt deja curios care este ideea, sau daca este vreo idee in spatele efortului roscovanului de a ma tine la povesti. Roscovanul imi face semn sa astept si se duce la bar, de unde se intoarce cu doua paharele de votca.
-Trebuie sa sarbatorim, imi spune cu emfaza teatrala in engleza lui bolovanoasa. Bem o vodca pentru ca tu esti roman si pe mine ma chema Roman. Tu esti prietenul meu!
Ezit dar pana la urma ma gandesc ca n-am ce pierde daca ii fac micul joc. Ciocnim si vad ca nu da peste cap paharul, cum este obcieul, asa ca nu ma grabesc nici eu. Simt cum bautura ma arde pe gat si apoi ma incalzeste. Poate asta o sa ma faca sa dorm. Roman roscovanul bate campii despre cat este de incantat ca m-a intalnit si ca este convins ca sunt un om foarte bun, deosebit. Ma uit la ceas si vad ca este deja cinci si zece. Timpul trece dintr-o data mult mai repede. Asta este un lucru bun. Mai stau vreo zece minute cu Roman si apoi ma duc si eu, imi spun, sorbind vodca. Ei, asta chiar ar putea sa ma doarma, daca nu inainte de ceck-in, cu siguranta dupa ce ma sui in avion.
-Si cum te cheama ? continua Roman.
-Walter, ii raspund.
-Walter ?! Asta nu este un nume romanesc, face el privindu-ma cu capul dat pe spate, tinadu-se cu o mana de masa si celalta de cozorocul sepcii.
-Nu, nu este, dar sunt roman. Pana ala urma asta conteaza, nu ? Sau nu mai pot fi pritenul tau ? intreb ironic.
-Ba da, ba da, esti prietenul meu. Ia o tigara ! se grabeste el sa devina cat mai amabil.
Iau o tigara din pachetul lui si vad ca blonda cu pantaloni mulati se apropie de masa si ii cere suav o tigara lui Roman, care o serveste ceremonios si ii ofera bricheta mea. Interesant ! Sa fie oare in echipa?
-Poti sta la masa cu noi, daca vrei , ii spun eu.
Blonda imi multumeste intr-o engleza perfecta si amanuntul mi se pare foarte curios.
-De unde esti?
-Sunt rusoaica dar locuiesc in America, la Portland. Sunt studenta acolo.
-Aha ! Si ce citesti, arat eu spre cartea de pe masa cealalta ?
-Fratii Karamazov.
-N-am citit. E de Dostoievski, nu?
-Aaaa, uite ca romanul cunoaste literatura rusa! face Roman. Bravo! Stiam eu ca esti un tip de treaba!
-Dar n-am citit Dostoievski, adaug eu.
-Nu-i nimic, face el ridicand paharul. Noroc !
-Noroc ! ii raspund si ciocnim.
Roman o intreaba ceva pe fata, care ii raspunde in ruseste. Cat timp discuta imi termin tigara si dau sa ma ridic.
-Nu, nu, nu! se agita roscovanul ! Mai stai ! Te grabesti ?
Imi privesc ceasul. E abia cinci si jumatate.
-Nu foarte tare, ii raspund.
-Atunci mai stai.
De fapt, timpul trece mai usor, chiar daca nu e cea mai grozava conversatie si Roman continua sa ma intrige prin faptul ca se poarta exagerat, desi eu consider in continuare ca nu este atat de beat pe cat vrea sa para. Ma ridic de la masa si ii fac semn sa nu se impacienteze. Ma duc la bar si comand trei portii de rom. Ma intorc cu ele la masa si spun :
-Din partea mea !
Roman si blonda isi iau paharele si ciocnim. Va ca blonda se decurca binisor cu romul si nu se stramba deloc.
Traian apare dinspre locul de asteptare, care este la vreo 20 de metri. Vad ca ezita si ii fac semn sa se apropie.
-Ce faci ? Hai incoace ?
-Tu ce faci ?! imi replica el pe un ton agasat. Te-ai apucat de baut cu astia ?
-E vreo problema ? Stai cu noi !
-Si cu bagajele ce fac ?
-Le putem aduce aici.
Roman se balanseaza brusc si picioarele i se ridica in aer, in timp ce cade de pe scaun. Blonda incearca sa-l prinda de mana, fara succes. Traian imi spune foarte nervos:
-Uita-te la asta ! Beat mort ! Si tu te-ai imbatat !
M-am pilit un pic, dar nu cred ca m-am imbatat si replica lui Traian ma enerveaza. Nu-nteleg de ce se agita asa.
-Uita-te la tine, continua el ! Esti beat !
-Nu sunt beat ! ii raspund, incercand sa-l pescuiesc pe Roman. Te-am intrebat daca nu vrei ceva. Vin imediat, care-i problema ?
-Dunte-n pula mea ca esti mort de beat ! imi arunca el foarte furios si pleaca. Injuratura mi se pare extrem de deplasata si din nou tensinea dintre noi, amortita in ultimele zile, revine la suprafata, mult mai rapid decat se ridica Roman de sub masa. Il asezam pe scaun, eu de o parte si blonda de cealalta.
-Sint bine, mormaie Roman.
-Ei bine, eu ma duc, face blonda golindu-si paharul. Multumesc pentru bautura si drum bun !
-Cu placere ! raspund. Drum bun !
Roman o urmareste cu o privire incetosata si apoi da din mana, ca pentru un lucru fara importanta.
-Merge in America… Si eu vreau sa merg in America. Nu-mi place Rusia ! Fuck Russia ! adauga el.
-Fuck Russia ! repeta strigand.
Deja situatia este neplacuta. Oamenii din jur ne privesc si incerc sa-l potolesc.
-Asculta, Roman, daca tie nu-ti place tara ta, cu-i vrei sa-i placa? Potoleste-te !
Ma ridic de la masa si Roman se repede sa ma imbratiseze. Din instinct sunt atent la buzunarul in care am portofelul. Este inchis cu fermoarul. Incerc sa ma desprin din imbratisarea interminabila.
-Trebuie sa plec, ii spun.
-Nu pleca ! te rog, nu pleca ! Esti un om bun !
-Uite ce-i: mai fumez o tigara cu tine si dupa ia am plecat, OK ?
-OK, bolborosete el mai potolit.
Imi aprind tigara in timp ce roscovanul continua sa repete ca vrea sa merga in America. La un moent dat se opreste si-si aprinde o tigara. Se pare ca situatia s-a calmat. Roman fumeaza si tace. Episodul mi se pare extrem de absurd. Sunt surprins de aparitia unui politist intre doua varste, care se opreste langa Roman si-i spune ceva. Roman sare brusc in picioare si-si ridica mainile. Acum nu mai pare beat deloc. Politistul il perchezitioneaza, pipaindu-i haina si bzunarele, dupa care Roman dispare brusc. Omul ma priveste incruntat si ridic pe jumatate mainile, incercand sa-i arat ca sunt inofensiv. Instinctiv, mi-e teama.
Politistul imi face semn sa las mainile in jos si ma intreaba unde-mi sunt bagajele. Ii arat cu mana directia si imi face semn din cap s-o iau intr-acolo. Ma ridic si pornesc, cu el mergand in spatele meu. N-am facut nimic rau si ma simt cumva agresat de politistul care ma trateaza ca pe un infractor. Ridic bratele, nervos, vrand sa-i arat inca o data ca n-am nici o intentie agresiva. Omul imi impinge mainile in jos, in timp ce lumea din sala ma priveste cu teama. Situatia mi se pare incredibila. Ce nu-i in regula cu oamenii astia ? Ce-i cu toata aiureala asta?
Ajung langa bancheta si ma opresc nedumerit. Rucsacul meu sta sprinjinit unde l-am lasat, dar Traian a disparut. Ma uit in jur si nu-l vad nicaieri. O ameteala neasteptata ma cuprinde si ma intreb cum de este posibil ca Traian sa fi plecat fara sa imi spuna. Pana la urma eu am platit biletele de avion, macar sa-mi fi spus ca pleaca daca n-avea chef sa ma astepte. Ma uit in jur si fac cativa pasi, cu tamplele pulsandu-mi dureros si sangele vajaindu-mi in cap, cautandu-l in continuare prin sala. Politistul se tine scai in urma mea si realizez ca ne invartim in jurul banchetei cu toata lumea holbandu-se la noi. Ma opresc si ma aplec sa-mi iau rucsacul. Ridic privirea catre politist si-i fac semn cu palmele ridicate ca totul este in regula si ca vreau sa plec. Omul asteapta sa-mi iau bagajul. Nu reusesc sa-mi pun rucsacul pe umar cu breteua, pentru ca este prea greu. Il ridic pe bancheta si apoi il iau ca pe balot pe umar si pornesc catre check-in. Trec de bariera metalica si imi dau sema ca am uitat sacosa de plastic cu suveniruri pentru prieteni. Dau sa las jos rucsacul, care imi aluneca si imi cade la picioare. Ma intorc spre politistul care a ramas langa bancheta, iau sacosa si cand incerc sa-mi ridic rucsacul aud o voce rastita langa mine :
-Sto eta ? Ce-i asta ?
Un deget arata amenintator spre ruscsac si-mi ridic privirea de-a lungul mainii pana intalnesc chipul incruntat al unui alt politist, care ma fulgera din priviri. Intrebarea mi se pare culmea absurdului, ca intreaga situatie creata in ultimele zece minute.
-Sto eta ? Sto eta ? repeta politistul mai rastit.
La ce se refera ? La rucsac ? Pai este un rucsac, nu vede ? E rucsacul meu.
-O bomba, ma trezesc ca raspun acru, ridicand din umeri.
-Si ce faci cu ea ? intreaba politistul, de data asta in engleza.
Dialogul este evident absurd, asa ca urmatoarea replica imi vine reflex :
-Nimic. O duc acasa.E vreo problema ?
Ma indrept de mijloc, cu sacosa intr-o mana si cu rucsasul sprinjit de picior. Astept sa vad ca omul ma lasa in pace. Ma priveste in continuare incruntat, in timp ce tacerea devine din ce in ce mai apasatoare. Ar fi cazul sa apara cineva din echipa de filmare si sa-mi spuna ca este o gluma. Ar fi cazul sa incheiem odata cu povestile astea prostesti.
-Vreti sa verficati? spun incercand sa fiu calm si aratand spre rucsac. Imi dau seama ca dialogul ramane in continuare intr-o zona absurda. Dintr-o data simt o senzatie de gol intunecos care ma absoarbe, desi fizic sunt in picioare si privirea imi penduleaza intre primul politist, al doilea, ruscsac si banda de bagaje. Un fior rece mi se scurge in jos pe sira spinarii.
Arat cu mana spre banda pe care se pun bagajele pentru control:
-Check-in ? Pot sa plec la check-in ?
Politistul sta putin pe ganduri si pare sa se destinda. Imi face un semn aproape amabil sa ma indrept spre un panou de plexiglas aflat la mai putin de doi metri. Oare isi stapaneste rasul sau mi se pare mie?
-Asteptati acolo !
Pornesc automat si ma opresc in spatele panoului. Acum ar fi intr-adevar momentul sa iasa la vedere echipa cu camera ascunsa. Tensiunea nu putea ajunge mai ridicata de atat. Zgomotele din jur incep sa se auda infundat si imaginea se incetoseaza pana cand raman doar manuchiuri de lumini si umbre, in timp ce ma sprijin cu mainile de panou ca sa ma pot tine in picoare. A naibii farsa, ruseasca pana la capat!

(Continuarea povestii este in romanul non-fictional TOTUL E BINE CAND SE TERMINA PROST, gasiti link-ul in lista mea de bloguri. Lectura placuta! Walter

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu