Constat cu dezamagire ca nu vom ajunge astazi la Vladivostok. Traian iar a inceput sa tuseasca ciudat si iar mi-am pierdut ultimele farame de buna dispozitie. Mi-e cald, mi-e foame si mi-e somn. Conduc apatic, asteptand sa dam de o staianka care nu mai apare.
In cele din urma, niste gherete varuite in alb pe parte opusa a drumului imi dau prilejul sa opresc. Din pacate nu este deschis cantina, ci doar doua chioscuri unde se vand gogosi. Cumpar patru bucati si ma intorc la masina ca sa-i dau si lui Traian, care studiaza harta. Ridic apoi capota, sperand ca motorul sa se mai raceasca putin. Este extrem de cald si vantul care adie slab nu reuseste decat sa miste acelasi aer umed si inabusitor.
Musc din gogoasa dar gura uscata nu simte nici un fel de gust, in fara de senzatia unuroasa a uleiului cald si ranced. Calendarul de pe ceas imi aduce aminte ca este duminca. Astazi se implinesc exact patru saptamani de cand am plecat din Cluj. Imi tarai picioarele catre marginea parcarii, delimitata de un zid scund de beton. Observ lipsit de vreo reactie cum masina alba cu numarul KOK, pe care n-am mai vazut-o de dimineata, se apropie de parcare, incetineste si apoi trece mai departe. Ma las pe vine, cu spatele sprijinit de zidul caldut. Mai iau o muscatura din placinta fara gust, apoi o las pe jumatate mancata pe zid. Nu pot sa ma bucur, desi ar trebui. Suntem atat de aproape de final si nu pot sa ma bucur.
Imi scot in cele din urma telefonul din buzunar, luptandu-ma cu niste lacrimi inexplicabile. N-am mai simtit o asemenea epuizare de cand eram pe vapor si credeam ca o sa mor pur si simplu de oboseala. Strang din ochi ca sa opresc lacrimile. Cred ca tot organismul mi-e dat peste cap. Ma scarpin fara sa stiu de ce prin barba tepoasa si simt cum pielea incepe sa ma usture. Obrajii imi ard si-mi zvacnesc tamplele. Trebuie sa ma calmez. Trebuie sa ma linistesc. Ma ridic si ma tarai spre chioscul cel mai apropiat. Masina alba KOK s-a intors si se opreste langa a noastra. Nici nu vreau sa vad cine conduce. Abia acum imi dau seama ca este un Opel de vreo zece ani. Cer o cafea de la chiosc si ma intorc langa zid. Imi aprind o tigara si dupa ce iau o inghitura de cafea simt ca-mi vine sa vomit. Scuip si tusesc, tinandu-ma de zid.
Telefonul imi bipaie in buzunar. Este un mesaj de la Tania, care trebuie sa ne faca o rezervare pentru cazare. Intreaba cand ajungem la Vladivostok. Ii scriu ca ajungem maine si ne trebuie cazare pana sambata, cand avem bilet de avion spre Moscova. Hotel sau gazda? – soseste un nou mesaj de la ea. Ce este mai ieftin, ii raspund si bag telefonul in buzunar. Tigara mi s-a consumat singura intre degete si arunc mucul pe jos, dupa ce caut din priviri un cos de gunoi. Ce mai conteaza? Oricum, pe jos sunt alte cateva sute de chistoace, imprastiate prin pietrisul marunt. Ma asez pe zid, privind in pamant. Ma uit apoi spre masina alba si nu reusesc sa disting decat vag cele doua siluete dinautru, din cauza soarelui care straluceste pe parbriz. Deci cam asa este o intalnire de gradul trei. Oare de ce s-au hotarat sa se apropie atat de mult? Se apropie finalul? Totusi mai este pana la Vladivostok. Si sigur nu se termina aici, pentru ca altfel ar fi facut deja ceva mai mult decat sa se opreasca pur si simplu langa noi. Ma ridic in cele din urma si pornesc spre masina noastra.
In masina alba sunt doi barbati intre 30 si 40 de ani, care par sa dormiteze. Ajung langa Dacie si ii spun lui Traian sa puna contactul. Traian coboara de pe locul din drepta si se aseaza pe scaunul soferului. Da la cheie si masina tasneste in fata. Incerc disperat s-o opresc agatand-ma de aripa si proptindu-ma cu picioarele in pamant, dar ma taraste inainte. Dacia loveste masina alba si se opreste cu un pocnet sec. Nu-mi vine sa cred! Nu pot sa pricep cum de n-a calcat Traian pedala de ambreiaj! Si fix sa loveasca masina alba! Accidentul mi se pare tras de par!
Barbatul de pe locul soferului sare din masina alba si striga une «hei!» amenintator catre mine.
-Scuzati, scuzati! ingaim eu, inca incapabil sa cred ca este adevarat ce se intampla.
Pasagerul din drepta coboara si el. Are o camasa neagra cu flori albe, este tuns scurt si foarte bronzat. Trup atletic, mai scund decat mine. Poarta ochelari de soare, asa ca nu-i vad ochii. Se apleaca in spate si cerceteaza stricaciunea. Nu este mare, doar tabla zgariata si putin indoita, pe o portiune de cativa centimetri. Ma priveste scurt, in timp ce eu nu stiu ce sa zic. Apoi se intorce catre celalalt tip si-i zice ceva, cum ca e in regula.
-Spasiba! mai spun, inca nedumerit.
Omul spune ceva ce nu inteleg, in orice caz ceva care sa incheie epsiodul fara alte urmari si se urca in masina, dupa care masina alba demareaza si se pierde pe drumul spre Vladivostok
Traian se repede la mine:
-Ai facut-o dinadins! Ai facut-o dinadins! Vrei sa ne bagi in belea!
Astai culmea! Depasete orice imaginatie! Cum adica as fi putut sa-i fac faza asta dinadins!?!? Nu, este de fapt o smecherie pentru camera ascunsa! Iar eu reusesc sa ma enervez exact dupa modelul clasic. Dar din cu totul alte motive. Pur si simplu imi ajunge toata aiureala asta!
-Cum adica sa-ti fac asta dinadins, Traiane? Da’ ce, e prima data cand conduci masina asta? Si stii ca orice masina se lasa in viteza intaia cand sta pe loc! N-am inventat eu chestia asta! Cand dai la cheie calci ambreiajul si vezi daca e in viteza! Las-o moarta!
-Ce s-o las moarta? Cum s-o las moarta? striga el. Vrei sa ma bagi iar in belele! Iti bati joc de mine!
Reactia lui mi se pare atat de neverosimila incat n-are sens sa mai continui discutia. Modelul clasic de poanta cu camera scunsa. Se pune la cale un eveniment neplacut si apoi toata lumea da vina pe cel ales pentru amuzament. Cu cat reactiile lui sunt mai vehemente, cu atat mai mare hazul. Asa ca nu trebuie sa ma abalez. Ma urc la volan fara sa mai spun nimic, dar clocotind de nervi. Simt ca varfurile urechilor imi iau pur si simplu foc. Apoi, brusc incep sa ma calmez. Masina alba a plecat fara scandal, deci am fost scutit de un circ suplimentar, la ce sa ma mai consum pentru sceneta lui Traian? Sa le dau satisfactie lui si trupei de intamplari, evenimente si coincidente neasteptate? Nu! Las’ ca lamurim noi cum sta lucrurile la Vladivostok, dom’ regizor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu