Traseul expeditiei HELLO SIBERIA

Traseul expeditiei HELLO SIBERIA

sâmbătă, 9 octombrie 2010

K 76 - Nu banghesc ruseşte!

Genunchii si mainile imi sunt atat de amortite incat nu le mai simt decat ca pe niste filamente care strabat bucati de plastilina. Am dormit cu bratele incrucisate in spatele capului si acum nu mi le pot ridica. Sunt ca o papusa dezarticulata. Fac un efort care imi trimite furnicaturi dureroase catre creier si aproape ca vad in fata ochilor durerea ca pe niste jerbe de scantei rosii care se imprastie dispre varful degetelor spre ceafa. Astept sa slabeasca durerea din maini pana cand pot sa-mi misc degetele si apoi imi apuc genunchii cu mainile si-i cobor sub volan. Imi inabus un geamat, in timp ce ochii inregistreaza ca pentru altcineva inceputul unei zile insorite. Ma salt un pic ca sa privesc in oglinda retrovizoare. Masina alba este tot in spate.
Cobor din masina si trebuie sa ma sprijin, indoit de mijloc, de picioarele inca amortite, pe care cu greu reusesc sa le tin drepte. Ma rasucesc ca sa ma pot sprjini cu mainile de capota motorului. Imi mut greutatea de pe un picior pe altul pana cand amortela dispare si simt ca am picoarele inghetate, senzatie care imi starneste nevoia brusca de a urina. Cobor de pe rableu si incerc sa ajung in spatele unor tufisuri, dar pamantul moale, mustind de apa, ma face sa ma opresc. Pana la urma trebuie sa le ofer celor din masina din spate scena in care ma usurez, in cazul in care s-au trezit. N-ar fi pentru prima oara, oricum.
Ma intorc la masina si ridic capota. Cu coada ochiului vad miscare in masina alba. Rezervorul de apa este aproape gol. Inseamna ca aceasta era una din cauzele pentru care motorul mergea prost azi noapte. Racire insuficienta. Inconjor masina si deschid usa din spate, ca sa pot lua de sub mormanul de lucruri murdare bidonul cu apa. Ma intorc sa completez apa din vasul de expansiune si pe cand insurubez la loc capacul, masina alba trece pe langa Dacia noastra si apuc sa vad numarul de inmatriculare, care se tremina cu literele KOK. Key-O-Key. OK, fratilor, sper sa ne fie OK! Si noua si voua! Pana una alta, sa-mi fumez eu tigara de dimineata. Sper ca e OK, nu va fie cu suparare!
Traian coboara din masina si se intoarce cu spatele, ca sa se usureze si el. Ii torn fara vorbe apa din bidon sa se spele pe maini si pe fata.
-Mergem? intreba in cele din urma.
-Mergem, raspund. Conduc eu, pana te mai trezesti.
Astept sa se incalzeasca motorul, apoi o luam din loc, pe drumul care incepe sa se zvante, absorbind umezela de dupa ploaia de ieri.
O noua zona in care se lucreaza la drum, cu buldozere si camione care aduc pamant face ca peisajul sa prind brusc viata. Pentru vreo doi kilometri mergem in paralel cu rambleul la care se lucreaza de zor, apoi ajungem pe o portiune relativ dreapta. Pot sa merg din nou cu viteza.
Inca o ora conduc in tacere, in timp ce Traian incearca sa mai doarma pe scaunul din dreapta. Un podet de ciment traverseaza un rau putin adanc. Ma hotarasc sa opresc si sa ma spal.
-Opresc aici, ii spun lui Traian care a deschis ochii. Vreau sa ma spal si sa-mi schimb hainele.
Traversez drumul spre stanga si parchez pe o portiune acoperita cu pietris, intre cativa stalpi de ciment lasati pe jos in dezordine si pod. O masina alba, de data asta alta decat cea de azi noapte, este prcata in calesi loc si un politist tanar ii acopera partea din fata cu fasii de banda adeziva, dupa modelul celor care vin de la Vladivostok.
Imi iau lucrurile pentru spalat si ultima perche de haine curate si ma duc sub pod. Pa este mica, abia daca ajunge pana la genunchi. Ma dezbrac in graba si intru in apa. Este extrem de rece. Astept cateva clipe sa ma obisnuiesc, apoi imi arunc apa pe mine si in cele din urma ma lungesc pe burta si apoi pe spate, tinandu-mi respiratia din cauza apei reci care parca imi strange trupul intr-o carapace. Ma ridic si ma sapunesc respirand fortat si clantanind din dinti. Pielea imi este rosie spre vanata. Trag din nou aer in piept si ma lungesc in apa, straduindu-ma sa ma clatesc de sapun cat pot de repede. Senzatia de usurare si de prospetime pe care o am cand ma frec cu prospul este indescriptibila. Cu schimburi curate, ma simt plin de energie. Totul devine brusc mai vesel, chiar daca simt cum ma roade o foame crancena. Maximum trei zile pana la Vladivostok. 72 de ore. Exprimati in felul acesta, cei aproximativ 1000 de kilometri ramasi de parcurs par mult mai acceptabili.
-Mai lasa-ma si pe mine sa conduc, imi spune Traian cand ma intorc la masina.
-Bine, dar as vrea la un moment dat sa si filmezi. N-am mai filmat de mult si acum e partea cea mai grea a drumului, ne mai trebuie filmari.
-O sa filmam mai incolo. Inainte de amiaza si dupa aia facem o pauza.
Drumul devine din ce in ce mai drept si viteza masinii ramane aprope constant pe 80 de kilometri pe ora. Studiez harta ca sa-mi dau seama pe unde suntem. Mi-e greu totusi sa aproximez.
-Walter, mi mi se pare ca ceva nu-i in regula cu tine, il aud eu pe Traian.
-Cred si eu ca nu-i in regula, ii raspund. Simt din tonul lui ca nu este pus pe harta, ci astepta o lamurire. Dar in acelasi timp mi se pare cam falsa intrebarea, in conditiile in care stie de farsa. Poate si- fi dat si el sema ca este totusi prea mult.
-Crezi ca e simplu sa fiu atent la toate amanuntele? il intreb, gandidu-ma la tarasenia cu camera ascunsa. Eu stiu ca oamenii incearca sa fie draguti, dar ma scot din minti de ficare data cand ne oprim. De unde suntem, ce-i cu masina… M-am saturat, mi s-a acrit, aceiasi poveste!
-Pai nu-i mai baga in seama!
Ha, ce usor de zis!
-Pur si simplu nu-i mai baga in sema, continua Traian. Vin la tine si te intreba ceva ? Da si tu din umeri si zi ca nu pricepi. Nu stii ruseste si gata! Nu banghim nimic pe ruseste!
Brusc ma ufla rasul. Nu banghim nimic pe ruseste! Expresia mi se pare atat de comica incat rad de unul singur, facandu-l pe Traian sa ma priveasca cu un zambet nedumerit.
-Nu banghim ruseste! continui eu sa repet razand.
In cele din urma rade si Traian, usurat.
-Hai ca mai avem un pic si terminam. Facem o baie in Pacific, ne relaxam…
Perspectiva a doua sau trei zile de plaja pe malul oceanului face dintr-o data tot tabloul extrem de roz si atragator.
Tocmai intram intr-o mica localitate, cu case din barne, inconjurate de garduri inalte de lemn. Maisni si camioane parcate pe stanga vestesc o stainaka. La fix, o masa buna ne va restabili buna dispozitie pe de-antregul!
-Hai sa oprim aici si sa manca, ii spun lui Traian.
-OK, spune el franand. Si nu uita: nu banghesti ruseste!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu