Tamburul este naclait de lichid de frana. Acum trebuie sa-i desfac capacul, operatiune la care am asistat de vreo doua ori. Cunosc mecanismul, dar am emotii sa nu gresesc ceva. Dupa ce dau la o parte capacul tamburului, desprind arcul care tine sabotii si scot garnitura rupta. Sterg cu grija toate piesele, ca sa indepartez lichidul de frana scurs pe ele. Mai fac o pauza de o tigara si ma apuc sa pun la loc garnitura noua. Imi tremura mainile si varful surubelnitei de care m-am folosit ca sa intind marginea de cauciuc imi aluneca. Simt ca ceva s-a intamplat si scot garnitura ca s-o verific. Intr-adevar, am gaurit-o din greseala. Mai am o singura garnitura de rezerva. Cum de nu mi-am cumparat mai multe? Setul cu doua garnituri a costat mai putin de jumatate de dolar. Este prea tarziu pentru regrete de genul acesta. Potrivesc ultima garnitura noua la locul ei. Acum mai am de agatat la loc arcul care tensioneaza sabotii de frana. Este un arc spiral cu diametrul de un milimetru, deci nu foarte gros, cu carlig la fiecare capat. Incerc sa trag de capat, agatandu-l cu surubelnita, ca sa-l potrivesc in orificiu. Am mainile prea obosite si mai ramane cam un centimetru pana la gaura. Astept sa-mi recapat suflul si incerc din nou. Nici un rezultat, decat ca-mi obosesc si mai tare mainile. Il chem pe Traian si incercam sa tragem impreuna. Culmea, suntem pe aproape, dar nu reusim. Un cui indoit, o improvizatie care are rolul unei sigurante, ne impiedica sa intindem arcul suficient. Timp de vreo zece minute ne chinuim fara rezultat.
O masina se opreste in dreptul nostru si soferul ne intreaba daca avem nevoie de ajutor. Ii raspund ca nu si omul pleaca mai departe. Mi s-a parut penibil sa-i spun ca nu putem intinde un arc. Pielea de pe maini, crapata, ma ustura de la lichidul de frana care mi s-a scurs pe ele. A trecut aproape o ora de cand am inceput reparatia. Asa ceva i-ar fi luat lui Cosmin, prietenul care mi-a reparat masina pana acum, nu mai mult de 15 minute. Dupa ce mai incercam fara succes sa tragem impreuna de arc, ne oprim din nou epuizati. Suntem atat de obositi incat muschii degetelor nu ne ajuta sa strangem de surubelnita din care incercam sa facem parghie. Un exemplu de cat de storsi de puteri suntem de care ne-am fi lipsit bucurosi. Nu putem intinde un arc de un milimetru grosime! Ma uit cu atentie si ma gandesc ca am putea incerca fara sa mai punem cuiul indoit. Atunci ne-ar fi mai usor, pentru ca s-ar scurta distanta pe care trebui s-a intindem arcul. Tragem din nou de arc, de data asta fara cui, si suntem cat pe ce sa reusim. Mai stam cateva secunde si reusim, in cele din urma, sa facem capatul arcului sa intre in lacasul lui. Victoria pare incredibila. Studiez din nou tot ansamblul si ajung la concluzia ca intr-adevar cuiul este o siguranta impovizata, care poate sa tina arcul mai bine pe pozitie, dar nu este neparata nevoie de el.
Pun capacul tamburului la loc, dupa care completez cu lichid de frana micul rezervor care alimenteaza pompa de frana. Sigur a ramas aer pe circuit si ar trebui aerisite franele, dar nu stiu cum se face operatia decat teoretic. Hotaram sa nu mai incercam nici o reparatie suplimentara, de teama sa nu stricam ceva. Mai bine sa am niste frane slabe, decat sa nu am deloc. Binenteles, daca n-am fi reusit, mai ramanea varianta cea mai simpla, de anula pur si simplu circuitul lichidului spre frana defecta, stranguland conducta metalica cu patentul, dar atunci ramaneam cu frana doar pe trei roti. La viteza mai mare, asa ceva favorizeaza derapajele. Desi acum trebuie sa calc pedala de frana de vreo cateva ori pana cand aerul de pe circuit se comprima si incepe sa impinga lichidul care actioneaza sabotii, macar avem frane.
Mica localitate, desi marcata de o tablita indicatoare, este doar o statie de tren. Probabil ca in ea locuiesc pemanent doar persoanele care deservesc statia si ingrijesc linia. Trecem mai departe si drumul devine foarte prost in scurt timp.
Dupa o curba larga, o cladire de popas aduce putina viata in peisaj si ne aminteste ca ne este foarte foame. Oprim in parcarea foarte mare, dar aproape pustie, acoperita cu peitris marunt. Undeva mai inspre padure este ceva care aduce statie de benzina in constructie. Parcam langa celelalte doua masini de langa intare. Pe o bancuta de lemn, trei barbati cu fete rosii, beau bere si fumeaza. Ne acosteaza cu intrebari de unde suntem. Le raspund si ma gandesc sa profit de cheful lor de vorba, asa ca le explic problema cu frana si intreb daca se pricepe careva sa aerisesca circuitul de frana. Sigur, imi raspunde unul dintre barbati, si-mi arata sa duc masina pe o rampa din marginea parcarii.
Urc in masina si pornesc spre locul arata, in timp ce Traian isi pregateste camera sa filmeze operatiunea, dac tot n-am reusit sa ne filmam pe noi chinuindu-ne sa schimbam garnitura. Mai apuc sa vad ca imediat ce barbatii zaresc camera, ca la un semn, isi arunca tigarile si dosesc bautura. Oare de ce? Vor sa apara in filmari in posturi serioase? Au pregatit cumva terenul colegii de la camera ascunsa? Oricum ar sta lucrurile, daca ne aerisesc franale suntem in castig. In schimb n-o sa facem multi purici prin zona, pentru ca sunt satul de orice ar avea legatura cu farsa, chiar daca pe moment este in folosul nostru. Pur si simplu sunt satul sa fiu urmarit. Deocamdata insa, pana se rezolva cu franele, trebuie sa ma prind in joc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu