Traseul expeditiei HELLO SIBERIA

Traseul expeditiei HELLO SIBERIA

sâmbătă, 9 octombrie 2010

K 68 - Siberian tunning for Dacia 1310

Prin crapatura usii de lemn a closetului solitar se zaresc cateva case razlete. Imi strang cureua si ies in lumina puternica a diminetii, in timp ce prin fata mea trece agale o femeie cu pantaloni suflecati si o bluza decolorata, candva verde. Este arsa de soare si cara doua galeti cu lapte. Ma priveste fara expresie si o salut, vag incurcat de faptul ca tocmai ies de la privata. Imi raspunde cu voce moale, apoi isi continua drumul, catre cladirea lunguiata, cu ferestre mici, prin spatele careia trece drumul principal. Descuie o usa zabrelita si dupa ce lasa galetile inautru, revine ca sa scoata apa dintr-o fantana cu cumpana, a carei contragreutate este o roata dintata de fier ruginit, legata cu sarma. Toarna apa intr-un jgheab de tabla si asteapta pana cand trei vaci baltate care pasc smocurile de iarba ofilita de printre niste baltoace ocolesc un rest de ingraditura din sarma si vin sa se adape. Mai toarna doua galeti de apa, pe care vacile o beau fara graba si apoi isi ia galetile goale si pleaca inapoi spre casele saracacioase si triste, ingramadite dupa tapsanul denivelat pe care ne-am parcat masina.
Privesc norul de praf ridicat de doua camioane care se indreapta spre est si apoi ma duc sa ma spal pe maini si pe fata cu apa ramasa in jgheabul din care s-au adapat vacile. Racoarea apei proaspete ma trezeste de-a binelea. Ma apropii de celalata usa a cladirii, pe care este agatata o placa de tabla ce ma face sa cred ca adaposteste un magazin. Asa este, numai ca nu s-a deschis inca. Se deschide la ora 11 si acum este abia 8 dimineata. In pachetul mototolit din buzunat mai am doua tigari. Ma asez pe treptele de ciment, la umbra, caci soarele bate din partea opusa si imi aprind o tigara, in timp un caine negru cu pete albe care m-a amusinat fara prea mari sperante mi se tolaneste la picioare.
Traian sta inca nemiscat in masina. In curand soarele o sa-i bata drept in fata si o sa-l trezeasca. Nu stiu ce distanta am parcurs de la popasul la care am mancat aseara, pentru ca la vreo ora de la plecare am adormit. Eram deja prea obosit ca sa mai conteze zdruncinaturile masinii.
Imi fumez si a doua tigara, dupa care ma duc la masina si incep sa scot lucrurile inghesuite in portbagaj. Am pe undeva o bucat de linoleum din care m-am gandit sa improvizez o aparatoare pentru botul masinii, dupa modelul celor pe care le au masinile ce vin de la Vladivostok.
Zgomotele il trezesc pe Traian, care isi trage o bluza peste fata. Am nevoie de cutitul din cutia cu mancare asa ca mai trebuie sa cotrobai si prin masina.
-Ce faci? mormaie Traian de sub bluza.
-O aparatoare pentru faruri si capota.
-La ce-ti trebuie aparatoare? Ce aparatoare? continua el confuz si nemultumit.
-O sa vezi tu, mai zic si cobor geamul pe jumatate, inainte sa inchid usa, ca sa nu se incalzeasca prea tare aerul din masina.
Tai linoleumul cu cutitul, dupa o masuratoare aproximativa. Apoi fac la unul din capete cateva pliuri ca de acordeon, pe care le prind cu sarma. Obtin un fel de creasta care sper sa amortizeze pietrisul care ar sari spre parbriz, sau macar sa-i dea o directie in sus, ca sa nu loveasca direct parbrizul. La Olhon o pietricica l-a lovit in plin si are deja o crapatura. Mai am si niste plasa pentru tantari, pe care n-am folosit-o si din care fac o aparatoare pentru masca radiatorului si pentru faruri. Am pliat-o in doua si o agat cu sarma groasa, din care am o rezerva suficienta in prorbagaj, de botul masinii si de bara de protectie.
Traian coboara din masina cu o fata chinuita, indoit de spate.
-Ti-e rau ? il intreb.
-Da, ma supara stomacul. Si am dormit si foarte prost.
Asta nu este bine deloc. Sper sa aiba chef sa filmeze pregatirile pe care le fac pentru drumul rau.
-Vrei sa te speli ? Este apa la fantana aia, ii spun, ridicandu-ma de langa masina.
Traian priveste nedumerit lucrurile imprastiate, apoi da din cap ca da, vrea sa se spele. Mergem la fantana si scot apa, pe care i-o torn intr-un firicel subtire. Cand termina cu spalatul, il rog sa-mi toarne si el mie. Imi scot hainele si raman gol pana la brau. Imi arunc apa rece pe mine si ma sapunesc, in timp ce vantul care adie usor imi face pielea sa se increteasca. Ma sterg cu prospul inca umed si murdar din masina. Senzatia de piele curata este foarte placuta, chiar daca departe de satisfacia unui dus. Am fata, ceafa si antebratele parlite de soare, maro-rosiatice, dar restul trupului este alb, pentru ca am purtat tot timpul tricou sau camasa.
Mai mesteresc la masina gol pana la brau, pana cand simt ca soarele imi arde spatele. Am terminat si capota. Masina arata cumva mai fioroasa, cu plasa de tantari trasa peste masca motorului si linoleumul prins de capota. Nu cred ca linoleumul o sa foloseasca prea mult, pentru ca unghiul de inclinatie al capotei este destul de mic. Dar daca tot am facut-o, o sa las protectia improvizata asa cum este. Chiar daca nu va ajuta, n-are cum sa incomodeze. Capetele dinspre parbriz se agata foarte usor cu niste carlige din saama de taietura rotunda a aripilor in dreptul rotilor, asa ca deschisul si inchisul capotei nu este o problema.
Sunt dezamagit ca Traian s-a simtit prea rau si n-a vrut sa filmeze ce-am lucrat la masina. Improvizatiile mele i se par inutile. Ma ridic sa-mi iau un tricou. Deja ma ustura pielea de pe umeri. A trecut de ora zece, deci mai este o ora pana cand se deschide magazinul. Mai am ceva de facut la capitolul improvizatii. Vreau sa acopar prizele de aer de langa parbriz, prin care intra aerul in interiorul masinii. Deja bordul este foarte prafuit si in ritmul asta o sa ne umplem de praf pana-n dinti. Iau fasii de tifon, din trusa de prim ajutor, si tai bucati pe care le lipesc suprapuse peste prizele de aer, cu banda adeziva. In sfarsit, Traian aproba gaselnita.
Strang lucrurile imprastiate pe langa masina si las afara doar prosoapele ude, sa se usuce pe gardul de sarma. Ne asezam apoi la umbra, pe treptele de ciment, asteptand sa se deschida magazinul. Vacile s-au tras si ele din soare si rumega tolanite.
Un tir incetineste pe drumul de praf, apoi parcheaza in fata cladirii, facand vacile sa ezite daca sa se mute sau nu. Raman la concluzia ca nu merita efortul si isi inchid ochii, asteptand sa se aseze praful starnit de camionul greu, care acum le tine si umbra.
Doi barbati coboara din cabina si ni se altura la asteptare in fata usii. Doua femei sosesc, grabite sa deschida pentru musterii toropiti de caldura. Intram in sala golasa, in care pe langa trei mese de tabla mai exista una mai mare, de lemn, acoperita cu o musma albastra, care serveste de tejghea. In spatele si este un raft de lemn cu biscuiti, conserve, bauturi si tigari. Pe jos, in coltul cel mai umbros, lazi cu bere si apa minerala. Se serveste si de mancare, dar trebuie sa mai asteptam sa ne-o incalzeasca. Luam cate un bors si felul doi, cartofi piure cu salam prajit. Mancarea ieftina devine si mai gustoasa din cauza foamei exacerbate de asteptare.
Pe la 12 pornim la drum si imediat ce prindem cat de cat viteza constat ca improvizatia cu tifonul care tine de loc de filtru pentru prizele de aer functioneaza. Se simte ca aerul patrunde din afara, fara sa mai fie plin de praf. Trebuie sa rulam cu geamurile complet inchise si este deja extrem de cald. Oboseala acumulata se resimte tot mai acut, pe masura ce cabina masinii se incalzeste strabatand drumul in plin soare. Ace si pioneze invizibile imi inteapa muschii din toate partile, pielea ma ustura imediat ce transpir si ochii mi se prajesc in orbite.
Oprim la o statie de benzina din marginea unui sat cu mai putin de 50 de case si facem din nou plinul. Am hotarat ca pe portiunea asta sa facem plinul de cate ori dam de o statie de benzina, pentru ca exista la un moment dat o portiune de vreo 300 de kilometri fara nici o pompa, cel putin dupa informatiile din atlasul rutier pe care il folosim noi.
Ma surprinde lipsa vegetatiei. De ceva vreme, drumul traverseaza o zona golasa, in care padurea cu care ne-am obisnuit lipseste. Cand drumul face un S neasteptat, pentru ca un pod de beton sa lege malurile unui rau pe portiunea cea mai scurta, hotarasc sa ne oprim si sa facem o pauza de vreo doua oare langa apa, pana cand se va mai domoli arsita. Cobor de pe acostament catre un lastaris, cat pot de aproape de malul apei.
Umbra copacilor si tufisurilor care opresc partial praful ridicat de masini si impratiat de vant de pe drum, desi nu este prea deasa, este binevenita. Imi golesc buzunare si intru cu hainele pe mine in apa putin adanca, care abia ajunge la jumatatea coapsei. Are o temepratura foarte placuta, fiind destul de calda si totusi racoroasa fata de aerul fierbinte. Pacat ca nu se poate inota. Oricum, ma lungesc sprijinit in maini si las suvoiul sa imi dizolve praful lipit pe piele. Imi scot hainele si le fixez cu bolovani pe fundul apei, ca se se inmoaie mizeria. Traian a intrat si el si s-a apucat sa isi spele un tricou. Nu mai avem haine curate si asta este o buna ocazie sa mai spalam cateva lucruri, care se pot usca repede in bataia soarelui de amiaza.
La oarecare distanta, printre smocurile de salcie de pe mal, a mai aparut o masina din care coboara trei barbati care se grabesc sa intre in apa. Ascult absent stigatele lor vesele, cu ochii inchisi, rotindu-ma din cand in cand pe o parte si pe alta, mangaiat de apa care ma relaxeaza si ma face sa privesc cu mai multa incredree restul calatoriei. Daca informatiile de pana acum sunt adevarate, in trei sau patru zile vom fi la Vladivostok. Vom termina calatoria in care nu credea aproape nimeni. Imi imaginez satisfactia cu care vom dam vestea celor de acasa si ma simt cuprins de o bucurie copilareasca, care ma face sa zvarl brusc din maini si din picioare, improscand apa in toate partile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu